Vlad Chiricheş joacă destul de puţin la Napoli, acolo unde nu este un om de bază, iar fundaşul român a fost aproape să plece în altă parte în această iarnă din Serie A. Deşi Chiricheş n-a impresionat, fostul stelist primeşte în continuare oferte importante.
Ultima dintre ele a venit de la Olympiacos, campioana Greciei.
Dacă va ajunge în Grecia, Chiricheş se poate lupta la titlu cu Răzvan Lucescu, tehnicianul celor de la PAOK Salonic.
Olympiacos, formaţie care s-a arătat interesată de serviciile căpitanului tricolorilor este pe primul loc şi are doar un punct peste formaţia lui Răzvan Lucescu, PAOK Salonic.
Vlad Chiricheş, care a fost dorit recent şi de turcii de la Trabzonspor, are 28 de ani şi joacă pentru Napoli din anul 2015. În acest sezon, căpitanul naţionalei a prins foarte rar echipa fiind mai mult rezervă delux. Chiricheş a bifat în acest sezon doar şapte meciuri, în toate competiţiile.
În ciuda zvonurilor insistente privind o posibilă vânzare a căpitanului naţionalei României, Vlad Chiricheş a rămas pe San Paolo. Şi asta nu din cauza lipsei de oferte, ci datorită insistenţei antrenorului Maurizio Sarri, care şi-a dorit să aibă în lot un fundaş cu experienţă, capabil oricând să fie o soluţie pentru primul 11, Vlad Chiricheş încadrându-se perfect în tiparul tehnicianului.
Internaţionalul român a fost rezervă neutilizată în meciul din ultima etapă a campionatului Italiei, atunci când Napoli a bătut-o pe Atalanta, scor 1-0, după golul belgianului Mertens.
După 21 de runde scurse din acest sezon în Serie A, Napoli se află pe primul loc cu 54 de puncte, cu unul mai mult decât Juventus care este pe locul 2.
Cristi P.